Am căutat şi m-am gândit mai de mult la un titlu al cărţii care trebuia să cuprindă, în întregime, cele 7 cărţi la care s-ar fi oprit, după cum credeam eu, viaţa mea pe tărâmul poezie. Şi pproape că a venit singur, sau s-ar putea spune, că l-am gândit mecanic, n-am avut nici un motiv precis, l-am gândit fără să îmi dau seama că aduceam realul, matematicul, pe tărâmul visului, ar spune unii al irealului. Ba, mai mult decât atât am şi lucrat coperta acestei cărţi. Titlul era 7x7x7! Revelaţie sau gândire realistă? De ce acest 7 se repetă de 3 ori?
Am căutat mult? Am căutat puţin? Nu ştiu, singura certitudine ce o am este faptul că au urmat căutările răspunsurilor la această întrebare... Am găsit un răspuns matematic, după doi ani, când cele şapte cărţi au văzut lumina tiparului, ştiind că între coperţile lor s-au adunat 343 poezii adică exact cât rezultă 7x7x7. Răspunsul acesta pare, cumva, mulţumitor dacă e să privim doar numărul ca atare, făcând abstracţie de toate alte evidenţe. Să fie surprinzător că din reultatul matematic, 343, se poate obţine iarăşi 3 şi 7, ori 7 şi 3 dar şi atoate-cuprinzătorul 10?
Un pasionat al numerologiei, ca ştiinţă ocultă, aşa cum pot spune cei ce mă cunosc, nu sunt, dar, ca om şi mai ales ca fizician, m-am aplecat asupra ciudăţeniilor ştiinţei, ciudăţenii ce nu au logic nici o explicaţie. Şi spun acum, în scris, ceea ce am mai spus de atâtea ori verbal: ciudăţeniile sunt porţile închise cărora trebuie să le găsim cheia... Oare nu a auzit nimeni de faptul că arhi-universalul număr (3.1415...), numit simplu pi este strâns legat de bine(ne)cunoscutul număr phi (1,6180339...), sau de neînţelesul şir al lui Fibonacci (0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13...)?
Şapte... trei... trei... şapte... Câte nu se spun despre numere...
Numărul trei este considerat, în toate culturile, un număr care exprimă în cel mai sintetic mod alcătuirea complexă a universului, caracterizat ca număr perfect, având un început, un mijloc şi un sfârşit, un simbol al Trinităţii. El revelează tripla unitate a fiinţei vii –fizic, psihic, spiritual– şi rezultă din îmbinare lui unu cu doi, inducând în relaţia dualistă un „Unu” capabil să atenueze excesul oricăreia dintre polarităţi. Numărul trei se constituie ca un prag, ca o punte de legătură între prima fază a manifestării - cea în care fiinţa se organizează pe sine şi cea în care se purcede la structurarea universului-cosmos.
Trei rezolvă disonanţa creată de polaritatea dualităţi, rezultând într-o nouă integrare şi integralitate. Aceasta poate fi observată în ‘diviziunile' unui om: corpul, mintea şi spiritul ne întregesc. Trei se poate referi de asemenea la expansiune şi la a învăţa din experienţele vieţii. Este considerat un număr norocos şi e adesea asociat cu norocul. Trei poate descrie câţiva oameni care îşi unesc forţele pentru a atinge un ţel comun, printr-o afiliere socială sau profesională. Trei mai reprezintă şi comunicarea de orice fel, exprimarea, teatrul, actoria şi umorul. Numărul trei posedă atributele înţelepciunii, înţelegerii şi cunoaşterii, trei e perceput ca un număr magic. Şi poate fi văzut chiar magic, dar şi necesar, când are legătură cu viaţa, cu firescul vieţii de cuplu şi famile: doi plus unu, pas spre continuitate.
În unele cazuri, el poate căpăta unele aspecte negative şi poate fi văzut ca fiind demonic sau nefiresc, din moment ce nu există vietăţi în lumea noastră care să umble pe trei picioare.
Semnificaţia fundamentală şi universală a numărului şapte, pe care o găsim aproape fără excepţie în orice cultură este cea a sacrului. Şapte e considerat a fi un număr spiritual pentru că e iluzoriu şi conţine valuri care trebuie mai întâi înlăturate, unul după altul, până când va fi găsită iluminarea în cele din urmă.
Despre şapte se spune că e un număr sacru, ba chiar magic, aceasta fiind demonstrată de faptul că sunt şapte zile într-o săptămână, textele străvechi precum Geneza spune că Pământul a fost format în şapte etape, vechiul sistem solar avea şapte stele; este marele număr biblic, reprezentând uniunea omului cu Divinitatea şi este, în mod incontestabil, real, numărul culorilor în care se descompune lumina albă.
Numărul şapte este un pas spre refacerea unităţii originare care apare într-un mod firesc atunci când fiinţa se autoevaluează. Numărul şapte este punctul de echilibru între potenţiala diversitate a exteriorităţii şi unitatea interiorităţii.
Relaţia numărului şapte cu unitate primordială, simbolizată prin cerc din perspectiva fiinţei umane, este una cu totul specială prin faptul că cercul nu poate fi împărţit la şapte cu exactitate folosind mijloace geometrice.
Şapte... trei... trei... şapte... Câte nu s-ar tot putea spune despre numere...
Acesta este secretul titlului cărţii, acesteia şi a celor ce vor urma, acestor la un loc adunate cărţi, spre a da o carte cu cărţi, diferenţiate de un subtitlu care să marcheze, până la urmă, trecerea mea şi a celor deodată cu mine trăitori, cei mai de aproape, de mai departe, ori niciodată ştiutori spre mine sau ştiuţi de mine. Se pot căuta multe explicaţii la orice se poate crede că este explicabil, tot aşa cum nici o explicaţie nu este suficient de consistentă pentru ceea ce este o pornire lăuntrică. Toate, până la urmă se pot explica, toate se pot înţelege, într-un fel sau altul. Legi reale sau legi imaginare pot da tot atâtea explicaţii credibile câte sunt şi incredibile, tot atâtea corecte câte sunt şi cele incorecte. Nimeni nu poate garanta credibilul, aşa cum nu poate garanta corectitudinea, căci stau toate sub acelaşi orizont al întâmplării, acela care ne este paravanul de care tot încercăm să trecem cu gândul şi, totodată, ecranul pe care tot vrem, privind viaţa ca pe un film al amintirilor, să desluşim înţelesurile punctelor de reper care ne-au jalonat drumul. Toate se pot explica, cu toată ciudăţenia lor, doar că noi tot privim un film al copiilor esenţialităţilor, originalul rămânând tribut acelui timp în care s-a lăsat întâmplat. Dumnezeu ne-a lăsat, prin cei ce au scris, doar textul original al Scripturilor, nu şi copiile, de aceea numai textul original este fără de erori. Inspiraţia nu garantează că o copie este fără eroare, în special copiile făcute după copii care sunt copiate după alte copii. Astfel că toate, altfel sunt o ciudăţenie...
De fapt... încă o ciudăţenie... Sau, de fapt, viaţa în toată simplitatea şi complexitatea ei.
Cartea încearcă să păstreze originalul celor şapte cărţi, cu necesarele modificări ale formei, nicidecum conţinuturilor, pentru a fi ea însăşi o carte. Şi aşa a ieşit această primă Carte cu cărţi, 7x7x7, cartea primelor şapte cărţi!
