Absolut concret

Crucea timpului se frânge

Renegându-se complet,

Idealul se restrânge

Într-un absolut concret.

Ceasurile-arată-n grabă

Un posibil mers prea-ncet,

Nimeni nu se mai întreabă:

Ce-i normal? Ce-i desuet?

Chiar şi scrisul se complică,

N-are semne-n alfabet,

Că aşa-i la o adică,

Absolutul e concret.

Alteori, din întâmplare,

Sunt absurd şi indiscret,

Am mereu câte-o-ntrebare

Şi vreau un răspuns concret.

Miezul nopţii pune nume

Chiar şi urmei de regret,

Aducând mereu spre lume

Absolutul mai concret.

Când un semn de exclamare

Pune un accent discret,

Chiar mă-ntreb de mi se pare,

Ori dau eu sens incomplet.

Umbra zorilor, pe fugă,

Îmi dă dreptul să repet,

Să înalţ spre cer o rugă

Absolută în concret.