Iubire în furtună

Afară e frig
şi noi stăm împreună.
Te iubesc. Doar atît
şi afară-i furtună.

Lîngă soba în care
focul pîlpîie stins,
Ne iubim peste seara
care-n ceruri a nins.

Suntem singuri, noi, singuri
şi e-atît de plăcut,
Te iubesc cu zăpada
ce ne-a fost început.

Ceaiul e prea fierbinte,
abureşte în noi,
Tu dă veste la lume
că suntem amîndoi.

Şi cum focul ni-i visul,
visu-i focul arzînd,
Cu privirile-n timpuri
tu îmi eşti foc şi gînd.

Afară e frig.
Vom rămîne-mpreună,
Ne iubim. Şi atît.
Şi afară-i furtună.

Cuvînt paradoxal

Ai apărut ca şi o stea
Din margini de hotare,
Şi te-ai pierdut în lumea mea
Precum o întrebare.

Rămîne sacru şi-nţelept
A nopţii sfiiciune,
Iar dimineaţa te aştept
Să ştiu ce ai a-mi spune.

Şi ochii tăi căutători,
În noaptea demascată,
S-au înălţat biruitori
Să uit ce-a fost odată.

Dintr-un paradoxal cuvînt,
În dimineţi apuse,
O altă lume, din pămînt,
Adună nopţi răpuse.

Am adunat pe buza mea
O noapte-nsîngerată,
Şi am sfîrşit a nu mă vrea
Chiar şoapta mea uitată.

Cu răul împletind dispreţ
Numit-am sărbătoare
Izbînda şoaptelor de preţ,
Să nu ştim ce ne doare.

Tu m-ai numit din depărtări
O şoaptă zbuciumată,
Dar am plecat pe trei cărări
Spunîndu-ţi: Niciodată!

Păcat am pus în vorba mea,
Cînd foc dădeam la lume,
Ca să-mi păstrez lumina ta
Punîndu-ţi chiar eu nume.

Te otrăveşti cu-acelaşi gînd
Să împleteşti sorocul,
Dar încă îţi urăşti plîngînd
Şi soarta şi norocul.

E rîndul meu să te numesc
Demon şi înger rece,
Acum îţi spun că te iubesc
Cînd zorii stau să plece.

Aceasta e şi vorba ta
Strivită de păcate,
Ai început a mă uita,
Şi-ţi dau acum dreptate.

Lumina-i gîndul în cuvînt
Şi rînduri peste rînduri,
Pămîntul mi-l numesc pămînt
Şi-l prăpădesc în gînduri.

De şoapta mi-o numeşti acum
Hotar fără hotare,
Mai ieşi o clipă-n al meu drum
Şi-apoi te pierde-n zare.

Nu am uitat şi-am înţeles,
Tu nu faci cale-ntoarsă,
Şi mă supun, n-am de ales,
Trecutul mă apasă.

E frig şi este beznă iar
Şi tremur pîn’ la sînge,
Iubesc doar noaptea ce-mi dă-n dar
O rază ce mă frînge.

Îmi iartă neîndurat cuvînt
Ce ţi-am sădit în nume,
Acum că uiţi ceea ce sînt
Plecînd în a ta lume.

Am fost

Am fost şi eu copil cîndva,
Strivit de un hotar umil,
Mereu dorindu-mi altceva.
Am fost, am fost şi eu copil.

Am dat şi eu la stele foc,
Chiar vorbe grele-am îndurat,
Şi mi-am umbrit al meu noroc,
Şi foc nebun la stele-am dat.

Am plîns cu urme pe zăpezi
Şi am clădit şi-am sfărîmat,
Doar peste nopţile-n grămezi
O urmă albă am lăsat.

Am stingherit în vetre foc,
Am strîns cenuşa pe cuţit,
M-am stingherit apoi în joc
Şi focul negru am slujit.

Mi-am pus în palmă vechi stindard
Să n-am nici ochi şi nici urechi.
Şi am ajuns în foc să ard
În palmă cu stindardul vechi.

Am fost. Am fost. Copil am fost,
Pluteam pe cerul de april.
Azi amintirile-mi dau rost.
Am fost. Am fost şi eu copil.

Secure în dar

Dă-mi încă-o pădure de stele

Păstrează lumina-aşadar,

De astăzi în vorbele mele

Dau doar o secure în dar.

Au înflorit din nou caişii
Şi ne simţim iar împreună,
Visăm înaltul, spunem dînşii,
Şi între toate-i doar minciună.
Se-abate peste mine-aiurea
Pădurea plină de buturi,
Şi se înalţă-n van securea,
Şi peste toate doar securi.

Dă şoaptelor, din glossa veche
O noapte din eterna noapte,
Şi-n frumuseţi fără pereche
Mă pierde şi pe mine-n şoapte.
Deschide aripa de lacrimi,
Înşiră vorbe şi temei,
Şi te ascunde-n mii de patimi,
Să-mi porţi fiinţa către zei.

Mai crezi iubire tu în sine,
Mai crezi că plîns-am bucuria?
Spune-mi oricum, că, pentru toate,
Mi-am înjosit credul mîndria.
Ascundeţi vorba-mprăştiată,
Să nu-mprumuţi un zbor trecut,
Prin toate, fapta zbuciumată
Cunoaşte doar ce-a cunoscut.

Spune-i trecutului tandreţe,
Spune-i dispreţului iubire,
Dar lasă-mi amintiri măreţe
Să le păstrez întru-mplinire.
Eu spun cu vocea-mi archebuză
Că nopţi de foc ne-au biruit,
Dar gîndul murmură pe buză:
Cu tot ce-a fost, eu te-am iubit.

Iluzie în gînd

Retrăind o clipă
Fac de timp risipă,
Gîndul e rănit definitiv.
N-am nici crezăminte
Să mai cred cuvinte,
Piere-n urmă ultimul motiv.

Renegînd privirea,
Caut împlinirea,
Nici o vorbă nu mai am să-ţi spun.
Cu credinţa moartă
Plîngem peste soartă,
Suferinţa mea-i de om nebun.

Pune mînă-n mînă,
Să asculţi ce-ngînă,
Clipa mea şi gîndul meu meschin.
Dau ultima clipă,
Fac şi-acum risipă,
Dar nu pot, nu ştiu, nu mă închin.

Dau la vorbe drumul
Şi culeg tot scrumul
Gîndului ce sens i-am dat, grăbit.
Unul, doi şi alţii,
Brazii mei înalţii
Mă întreabă cum de te-am iubit.

Am iubit la sînge
Şi trecut mă frînge,
Nu pot accepta acest motiv:
Valuri peste timpuri
Măsluiesc nisipuri,
Iar eu pierd, pierzînd definitiv.

Pune-o vorbă veche
Peste-a ta pereche,
Să dăm foc iluziei în doi,
Am ce am prin mine,
Şi chiar îmi convine,
Cînd veghează noaptea zorii noi.

În sentinţa rece
Timpul o să plece
Cu un simţămînt necunoscut.
Haide, lasă, lasă,
Să plecăm acasă,
Să privim doar timpul ce-a trecut.

Dacă-n nebunie,
Ce a fost să fie
Am crezut că nu-i adevărat,
Să îmi spui de-n lacrimi
Ai cuprins doar patimi
Dintr-un gînd cu totul ne’mpăcat.

Eu sunt eu prin mine,
M-ai ştiut, ştii bine,
Că sunt eu şi-n vorbe, numai eu,
Adunînd pe toate,
Cu tot ce se poate,
Am pus ce-i al tău lîngă al meu.

Spune-mi, prins-ai bine?
Coarda asta ţine?
N-am să cad în ultimul rapel?
Nu ştiu ce înseamnă
Ceea ce mă-ndeamnă
Să fiu nesupus, să fiu rebel.

În credinţa serii,
Cripta primăverii
Mă îndeamnă să pornesc la drum,
Chem de prin unghere
Vorbe şi tăcere,
Iar tăcerea ta îmi spune: Acum!

Adunat-ai oare
Nopţi şi gînd şi soare
De înşiri cuvinte fără rost?
Ai alt gînd se pare,
Dar în disperare
Vei uita şi ceea ce a fost.

Dacă ştii îmi spune,
Gîndul de vrei pune
Peste mine, peste amîndoi.
Nu da importanţă
Că e o instanţă
Ce ne judecă pe amîndoi.

Eu păstrez în fire
Noapte şi iubire
Şi-ţi dau tot motivul ce nu-l ai,
Dar, cum îţi dai seama,
Mă apucă teama
Că nu-i iadul niciodată rai.

Cît păstrezi tăcerea
Regăsesc durerea
De-a trăi la fel în orice zi.
Dar cînd tai în două
Picături de rouă
Uit mereu chiar verbul a iubi.

În aceeaşi clipă
Noaptea se-nfiripă
Ca să mor minţit şi împărţit.
Să ascult în pace
Lumea care tace,
Să-nţeleg al lumii pas minţit.

Umple-mi tu paharul
Să-mi cunosc hotarul,
Dar nu pot să rabd acest mister,
Şi ce întîmplare
Trece în uitare
De ne-am avîntat pînă la cer?

Pe obrazul rece
Lacrimi stau să sece,
Gîndu-i mai netrebnic, revanşard.
Ultima ispravă
Mi-o servesc pe tavă,
Ca în foc nestăvilit să ard.

Peste jocul sorţii
Blestema-vor morţii
Să rămîn un veşnic exilat.
Hai, ce stai, adună
Timpul împreună,
Ca să rabd trecutul blestemat.

Crezi în ceva? Crede
Pînă vom purcede
Şi ne-om avînta peste avînt,
Plînge de durere
Ultima putere
Şi-ţi rostesc pierdut acest cuvînt.

Uite, se adună
Şi se împreună,
Şoapta spune-n toate
Pleacă, nu se poate!

Culegînd complice
Nopţile ferice,
Fie ce-o să fie,
Dă-mi trecutul mie.

De ce…?

-De ce oftezi cînd n-ai motive?
De ce ai gînduri obsesive?
De ce te baţi cu ploi de gheaţă?
De ce aprinzi un foc în ceaţă?

De ce dai foc la rădăcină
Şi recunoşti că eşti de vină?
De ce te zbaţi să ştii pe toate
Cînd bine ştii că nu se poate?

Şi chiar, de ce asudă focul?
Tu ştii că vatra îi e locul?
De ce te clatini? N-ai motive!
Atîtea-s gînduri posesive?

-Să vă răspund adun cuvinte
Şi le aştern pe dinainte,
Oftînd cu lumea veşnic plină
De întuneric şi lumină.

Mi-e dor să plîng fără dovadă
Pe ispăşirea mea bolnavă.
Plutind în doruri de putere,
Rămîne viaţa o durere.

Ridic un foc în bezna serii,
M-aşez la mesele tăcerii,
Adun şi tot adun ca-n mine
Să fie tot ce-mi aparţine.

Dar gîndul meu rămîne slugă
La tot ce vorba lumii-ndrugă,
Trăind şi despicînd în două
O eră veche şi-una nouă.

Nu am motiv dar gîndul zboară
Nici viaţa nu-i deloc uşoară,
În vorbe care-ajung la mine
E tot ce lumii îi convine.

Dar nu adună astă lume
Decît urmaşii după nume,
Nu ştie că urmaş se cheamă
Şi cel ce tace fără teamă.

Şi fără teamă-n gura mare
Dă veste spre întreaga zare,
Dă veste focului să-nvingă
Şi-n focul vieţii să se stingă.

Eu sînt urmaş al tuturora
Cît ceasurile mai bat ora,
Strămoş al celor ce-or să fie
Cînd vîntul toamnei mă adie.

Şi am să plîng şi rîd ferice
Şi am să mă condamn complice
Şi-am să ciocnesc cu fiecare
În clipa lui de disperare.