Iluzie în gînd

Retrăind o clipă
Fac de timp risipă,
Gîndul e rănit definitiv.
N-am nici crezăminte
Să mai cred cuvinte,
Piere-n urmă ultimul motiv.

Renegînd privirea,
Caut împlinirea,
Nici o vorbă nu mai am să-ţi spun.
Cu credinţa moartă
Plîngem peste soartă,
Suferinţa mea-i de om nebun.

Pune mînă-n mînă,
Să asculţi ce-ngînă,
Clipa mea şi gîndul meu meschin.
Dau ultima clipă,
Fac şi-acum risipă,
Dar nu pot, nu ştiu, nu mă închin.

Dau la vorbe drumul
Şi culeg tot scrumul
Gîndului ce sens i-am dat, grăbit.
Unul, doi şi alţii,
Brazii mei înalţii
Mă întreabă cum de te-am iubit.

Am iubit la sînge
Şi trecut mă frînge,
Nu pot accepta acest motiv:
Valuri peste timpuri
Măsluiesc nisipuri,
Iar eu pierd, pierzînd definitiv.

Pune-o vorbă veche
Peste-a ta pereche,
Să dăm foc iluziei în doi,
Am ce am prin mine,
Şi chiar îmi convine,
Cînd veghează noaptea zorii noi.

În sentinţa rece
Timpul o să plece
Cu un simţămînt necunoscut.
Haide, lasă, lasă,
Să plecăm acasă,
Să privim doar timpul ce-a trecut.

Dacă-n nebunie,
Ce a fost să fie
Am crezut că nu-i adevărat,
Să îmi spui de-n lacrimi
Ai cuprins doar patimi
Dintr-un gînd cu totul ne’mpăcat.

Eu sunt eu prin mine,
M-ai ştiut, ştii bine,
Că sunt eu şi-n vorbe, numai eu,
Adunînd pe toate,
Cu tot ce se poate,
Am pus ce-i al tău lîngă al meu.

Spune-mi, prins-ai bine?
Coarda asta ţine?
N-am să cad în ultimul rapel?
Nu ştiu ce înseamnă
Ceea ce mă-ndeamnă
Să fiu nesupus, să fiu rebel.

În credinţa serii,
Cripta primăverii
Mă îndeamnă să pornesc la drum,
Chem de prin unghere
Vorbe şi tăcere,
Iar tăcerea ta îmi spune: Acum!

Adunat-ai oare
Nopţi şi gînd şi soare
De înşiri cuvinte fără rost?
Ai alt gînd se pare,
Dar în disperare
Vei uita şi ceea ce a fost.

Dacă ştii îmi spune,
Gîndul de vrei pune
Peste mine, peste amîndoi.
Nu da importanţă
Că e o instanţă
Ce ne judecă pe amîndoi.

Eu păstrez în fire
Noapte şi iubire
Şi-ţi dau tot motivul ce nu-l ai,
Dar, cum îţi dai seama,
Mă apucă teama
Că nu-i iadul niciodată rai.

Cît păstrezi tăcerea
Regăsesc durerea
De-a trăi la fel în orice zi.
Dar cînd tai în două
Picături de rouă
Uit mereu chiar verbul a iubi.

În aceeaşi clipă
Noaptea se-nfiripă
Ca să mor minţit şi împărţit.
Să ascult în pace
Lumea care tace,
Să-nţeleg al lumii pas minţit.

Umple-mi tu paharul
Să-mi cunosc hotarul,
Dar nu pot să rabd acest mister,
Şi ce întîmplare
Trece în uitare
De ne-am avîntat pînă la cer?

Pe obrazul rece
Lacrimi stau să sece,
Gîndu-i mai netrebnic, revanşard.
Ultima ispravă
Mi-o servesc pe tavă,
Ca în foc nestăvilit să ard.

Peste jocul sorţii
Blestema-vor morţii
Să rămîn un veşnic exilat.
Hai, ce stai, adună
Timpul împreună,
Ca să rabd trecutul blestemat.

Crezi în ceva? Crede
Pînă vom purcede
Şi ne-om avînta peste avînt,
Plînge de durere
Ultima putere
Şi-ţi rostesc pierdut acest cuvînt.

Uite, se adună
Şi se împreună,
Şoapta spune-n toate
Pleacă, nu se poate!

Culegînd complice
Nopţile ferice,
Fie ce-o să fie,
Dă-mi trecutul mie.